Zâmbetul meu nu are dinţi de Hollywood, dar e agent secret 😀
Nu vi s-a întâmplat să mergeţi pe stradă şi, dintr-o dată, să zâmbiţi şi să vă daţi seama că zâmbiţi pe stradă după privirile de regulă intrigate ale celor care trec pe lângă voi?
Mie mi se întâmplă.
Şi când văd că am intrigat nişte chipuri şi aşa încruntate, îmi vine să râd de-a binelea. Dacă s-ar opri şi m-ar întreba de ce zâmbesc, aş avea o mie de motive şi niciodată acelaşi.
Zâmbesc pentru că ştiu un magazin ascuns cu cercei haioşi şi ieftini.
Zâmbesc pentru că mi-am îngăduit nevinovata plăcere de a-mi cumpăra încă o pereche.
Zâmbesc pentru că văd cerul albastru deasupra Pieţei Unirii şi, uneori, în iernile urâte ale Clujului, parcă l-aş vedea pentru prima dată.
Zâmbesc când doi căţei comunitari simpatici se iau la hârjoană pe spaţiile verzi (prea puţine), în ciuda vreunui comunitar de la Primărie.
Zâmbesc când un gând răzleţ sare cangureşte din cutiuţa lui şi îmi spune cum să rezolv o problemă sau cum să ajut un prieten.
Zâmbesc când realizez, brusc, că am prins în mine un moment de fericire absolută şi, prin zâmbet, îl dăruiesc, mai departe, celor din jur.
Zâmbesc când îmi amintesc, simplu şi duios, de tata, care a trecut şi el către acel cer albastru pe care îl redescopăr, din când în când.
Zâmbesc când văd frumoşii-adolescenţi cum sînt aşa, pe stradă, indecenţi şi „pot să inventeze fără risc / al lumii de la capăt obelisc” (dacă nu ştiţi poezia lui Lucian Avramescu „Nu speriaţi frumoşii-adolescenţi”, citiţi-o şi veţi câştiga un zâmbet … dacă nu pentru acum, măcar pentru vremea când eraţi şi voi aşa … :D).
Zâmbesc pentru că, uneori, înţeleg câte motive de zâmbit am în viaţa asta, aşa cum o aflu în fiecare zi. Z
Zâmbesc, pentru că zâmbind, mai păcălim timpul.
Zâmbesc, deşi nu am dinţi perfecţi de Hollywood, dar pentru că am fost privată vreo câteva săptămâni, în copilărie, de „a zâmbi”, din cauza unui foarte urâcios aparat dentar, simt nevoia să recuperez :D.
Zâmbesc, pentru că poate zâmbiţi şi voi cu mine. Şi vom trece fiecare mai departe, neştiuţi, necunoscuţi, dar mai bogaţi cu un moment de copilărească şi hazlie conspiraţie a zâmbetelor, la care tocmai am fost părtaşi. Vom fi ca nişte agenţi secreţi care tocmai au schimbat un cod, o parolă 😀
Şi zâmbim încă o dată, pentru că nu s-a prins nimeni.
Zâmbesc, pentru că îmi stă bine.